Dacia a uimit lumea în 2011, atunci când a anunțat că va participa la celebra cursă de coastă de la Pikes Peak (Rocky Mountains, SUA). Dacia Duster No Limit avea un motor de 850 CP și a fost construită special pentru această cursă. Performanțele nu s-au lăsat așteptate, Dacia reușind un merituos loc 3 în celebra cursă. Dar cum a fost construit acest Duster No Limit?

Proaspăt introdus pe piață, în 2010, Dacia Duster și-a preluat rapid rolul de locomotivă a vânzărilor. Renault dorea însă mai mult de atât: dorea recunoașterea brandului Dacia, dar și promovarea internațională a noului model, care avea să aibă o carieră impresionantă la nivel global. Pentru aceasta, sunt remarcabile eforturile din motorsport, Dacia fiind o marcă populară mai ales după performanțele obținute în cadrul Trofeului Andros, în 2009-2010. În 2010, Dacia s-a înscris în Raliul Aïcha des Gazelles din Maroc cu două mașini Duster, raliu pe care l-a și câștigat la categoria Crossover.

Pentru 2011 Dacia avea planuri și mai îndrăznețe, iar în primăvara acelui an își anunța participarea în cadrul cele mai celebre curse de coastă din lume, cea de la Pikes Peak. Pentru aceasta construia cel mai puternic model din istoria mărcii, cu nu mai puțin de 850 CP sub capotă. Imaginea folosită a fost, desigur, cea a modelului Duster. Chiar dacă prototipul Dacia nu avea nimic din ADN în comun cu SUV-ul produs la Mioveni, cursa de coastă de la Pikes Peak era oportunitatea perfectă pentru a promova noua navă-amiral a Dacia. Într-adevăr, cea mai puternică versiune a lui Duster dezvolta, pe atunci, 110 CP dintr-un motor diesel de 1,5 litri și abia atingea o viteză maximă de 168 km/h.

Pe de altă parte, Dacia Duster No Limit, după cum fusese botezat prototipul Dacia, dispunea de 850 CP dezvoltați de o versiune pe steroizi a motorului V6 de 3,8 litri, provenit de la Nissan GT-R. Inginerii de la Renault Sport, responsabili de acest proiect, au construit, în colaborare cu Tork Engineering și Sodemo, o adevărată bestie mecanică. Totul era schimbat, totul era optimizat pentru performanțe maxime: practic, în afara panourilor de caroserie din fibră de sticlă, nici o altă componentă nu seamănă nici de la distanță cu orice ar avea un Duster de serie. Șasiul era de tip tubular, suspensiile dispuneau de basculă dublă, iar motorul era montat central. Numele No Limit a fost inspirat tocmai de categoria la care a fost înscris în concurs: „Unlimited“, care nu are nicio restricție de cilindree, putere, greutate, sau aerodinamică.

Cursa de la Pikes Peak se desfășoară pe un traseu de 20 km care cuprinde atât drumuri asfaltate cât și neasfaltate, la o altitudine cuprinsă între 2.860 metri și 4.300 metri. Pilotul însărcinat să conducă Dacia Duster No Limit spre vârf a fost Jean-Philippe Dayraut, triplu învingător în Trofeul Andros. Pe 26 iunie 2011, la prima sa participare la această cursă, Dayraut făcea istorie la Pikes Peak, reușind să ocupe locul al treilea, cu un timp de 10 minute și 17 secunde. Înaintea sa s-au clasat doi veterani ai cursei, Nobuhiro Tajima, care a și stabilit un nou record atunci (9’51”) și Rhys Millen (10’09”), aflat la a patra participare.