Bulgarii de la Kokonja ne fac astazi cunostinta cu unul dintre cele mai interesante proiecte de tuning din ultima vreme: un Trabant RS de 220 cai putere, accesorizat cu detalii exterioare din fibra de carbon si interior imbracat intr-o combinatie de piele si alcantara!

Produs, incepand cu sfarsitul anilor '50, de o fosta companie din Republica Democrata Germana, Trabant-ul a devenit instant unul dintre cele mai populare automobile ale Europei, avand ca atuuri principale pretul redus de achizitie, ampatamentul si spatiul de incarcare generoase, dimensiunile compacte si greutatea redusa. Nu a fost nici pe departe unul dintre cele mai performante modele - a fost in schimb unul dintre cele mai eficiente!, propulsia sa fiind asigurata de un motor in doi cilindri, de 600 centimetri cubi si aproximativ 23 cai putere. Sa lasam insa in urma modelul original, caci ne asteapta ceva mult mai interesant de-atat!

Spre deosebire de versiunea standard, proiectul de tuning al bulgarilor de la Kokonja ascunde sub capota motorizarea unui Fiat Coupe, cel de la volan avand astfel la dispozitie nu mai putin de 220 cai putere. Drept urmare, suspensia regasita sub caroseria livrata intr-o combinatie de alb, negru si albastru - si accesorizata cu cateva detalii din fibra de carbon!, a fost complet modificata, in timp ce jantele cu design in cinci spite duble gazduiesc ascum un sistem de franare inzestrat cu componente marca Brembo.

Dar asta nu e tot. Nu a scapat neatins nici macar aspectul interior, noul Trabant RS remarcandu-se in cadrul acestui departament prin numeroase insertii de piele, oferite in compania a multiple accente de alcantara, respectiv cusaturi de culoare albastra. De asemenea, nu vor trece neboservate nici scaunele fata Recaro, volanul sport cu design in trei spite, instrumentele de bord aditionale sau player-ul semnat Alpine.

Подпишись на CARAKOOM в Telegram