Cu siguranta nu ai auzit de marca Merkur. Poate ai auzit de Mercury, insa Merkur este cu totul altceva. Pentru ca a fost un brand auto doar pentru o scurta durata de vreme si automobilele care aveau aceasta sigla sunt extrem de rare in zilele noastre. Acum, un astfel de Merkur este de vanzare la pret... decent.

Merkur XR4Ti si Merkur Scorpio au fost singurele automobile comercializate sub acest brand. De fapt, este un brand auto nascut de compania Ford care avea un singur scop: sa denumeasca masini fabricate de Ford Germania si comercializate in Statele Unite. In speta, Ford Sierra si Ford Scorpio, doua automobile fabricate si vandute doar in Europa, au incercat sa fie vandute si in America de Nord.

Ford a incercat sa fenteze taxele americane si sa importe cateva modele cu motorizari economice. Asa ca a apelat la reteaua de dealeri Mercury, un alt brand al marcii Ford care vindea masini ieftine, sa incerce si distribuirea de modele europene sub numele Merkur. Nume care nu era nimic altceva decat denumirea in germana a mercurului...

Marca Merkur insa a fost un esec total si a supravietuit doar cativa ani, intre 1985 si 1989. Chiar si asa, s-au vandut cateva masini, dar nicidecum cifrele la care spera conducerea anilor '80. Si primele modele, adica Sierra si Scorpio, au fost si ultimele vandute in America. Deoarece, se pare, americanii nu erau pregatiti sa adopte o marca noua pusa pe masini noi si ciudate.

Merkur XR4Ti era o versiune sport de Sierra cu un motor care nu era disponibil in Europa. Un 2.3 litri cu 4 pistoane, supra-alimentat, care oferea 145 cp atunci cand era cuplat la o transmisie automata sau 175 cp cand era cuplat la o cutie manuala. Motorul era cel care in acea vreme se monta si pe Ford Mustang SVO, motor care si in zilele noastre se regaseste pe ultima generatie, dar ceva mai modern si mai puternic...

Primele XR4Ti vandute in America aveau eleronul urias intalnit si pe Sierra Cosworth. Insa vanzarile slabe i-au facut pe cei din conducerea Ford sa creada ca acel eleron gigantic era de vina, asa ca la mijlocul productiei au transformat eleronul intr-unul mic. Chiar si asa, vanzarile s-au lasat asteptate, inclusiv pentru modelul Scorpio care se voia a fi o masina de lux. Chiar si asa, mai bine de 42.000 de unitati XR4Ti si 22.000 de Scorpio au reusit sa-si gaseasca un cumparator in America.

Daca insa majoritatea au ajuns la fier vechi, iata ca uneori mai apare cate un Merkur la vanzare. Ultimul aparut este o masina fabricata in 1988 si are doar 18.000 de mile la bord. Este dotat cu aer conditionat, geamuri electrice, scaune de piele si asa mai departe. Pretul este si el destul de mic pentru o masina atat de noua: 8.500 de dolari. Pentru acesti bani primesti cei 175 cp si cutia manuala, dar si tractiune spate, destul incat sa transformi in distractie pura aceasta investitie. Dar merita?

Подпишись на CARAKOOM в Telegram