Importatorul Citroen în România a anunţat preţurile noului C4 Cactus. Modelul are un preţ de pornire de 12.995 euro cu TVA în versiunea 1.2 Vti 82 CP. Cea mai ieftină versiune diesel are 92 CP şi pleacă de la 16.600 euro cu TVA inclus.
C4 Cactus este singurul autoturism din lume echipat cu un sistem de prevenire a zgârieturilor din parcare, care se numește Airbumps. Sistemul foloseşte capsule de aer integrate în ornamente de cauciuc montate pe portiere și asigură elasticitatea panourilor la impactul uşor dintre alte obiecte şi portierele modelului franţuzesc.
Citroen C4 Cactus e disponibil în România în trei variante de echipare: Live, Feel şi Shine. Versiunea de bază Live oferă cu alte dotări standard şase airbag-uri, ecran tactil de şapte inci, direcţie asistată electric, sistem audio MP3 cu patru incinte acustice şi comenzi pe volan.
Versiunea Feel oferă sistemul Hill Assist, aer condiţionat cu reglare manuală şi volan cu piele bi-ton şi inserţii cromate.
Versiunea Shine oferă în standard sistem de navigaţie pe ecranul tactil, climatizare automată, proiectoare de ceaţă cu funcţie Cornering Light şi jante aliaj SQUARE de 16 inci.