Revenit în 2013 în Campionatul Naţional de viteză în coastă, după ce sezonul trecut a marcat câteva apariţii sporadice, Alex Mirea a reuşit weekend-ul trecut să doboare recordul pentru maşinile cu motoare până în 1,6 litri pe traseul de la Reşiţa.

Noul timp de referinţă este 2:04:934 secunde, iar rezultatul obţinut l-a clasat pe pilotul bucureştean pe podiumul clasei H2.

'Datorită neconstituirii clasei H1 am fost promovat atât eu, cât şi Bogdan Rusea, la clasa imediat superioară, H2, specifică automobilelor cu motoare de până în 2.000 cmc, astfel că indiferent de rezultat, punctele obţinute nu le puteam aduna cu cele strânse în primele etape', explică Alex Mirea.

Motivat de aceeaşi pasiune şi dorinţă de a obţine un rezultat foarte bun împotriva unor adversari care se aflau la bordul unor automobile mai puternice şi mai avansate din punct de vedere tehnic, Alex Mirea a avut la Cupa Reşiţa o evoluţie care i-a permis să îmbunătăţească, cu peste două secunde, recordul pentru maşinile cu motoare de până în 1.600 cmc.

'Mă bucur foarte mult pentru rezultatul de la Reşiţa. Pasiunea mea nu este doar pentru cursele de viteza în coastă, cât mai degrabă pentru adrenalina din timpul concursului! Poate că, de fapt, nici nu este o pasiune pentru adrenalină, ci doar o dorinţă de a face lucrurile solicitante mai bine, sau de a-mi depăşi limitele', declara Alex Mirea la finalul Cupei Reşiţa unde s-a clasat pe locul al treilea la clasa H2.

'Pentru noi toţi urmează etapa de la Sinaia, în perioada 20-21 iulie, unde cu siguranţă voi lua startul, traseul către cota 1.400 numărându-se printre favoritele mele. După Sinaia, rămâne să vedem ce buget vom avea la dispoziţie, însă voi face toate eforturile pentru a fi prezent şi la restul etapelor rămase de disputat', a adăugat Alex Mirea.

Подпишись на CARAKOOM в Telegram