Toata lumea stie ca o masina care are o poveste in spate valoreaza extrem de mult. Chiar daca are mai multa rugina decat tabla buna. Cum este si cazul acestui Aston Martin din anii '40, care tocmai a fost vanduta la o licitatie din cadrul Goodwood pentru o suma destul de mare.

679.100 de lire sterline a fost suma platita pentru acest Aston Martin ce dateaza de la sfarsitul anilor '40. Mai exact, cam 820.000 de Euro, fiind suma castigatoare de la licitatia Bonhams de la Goodwood Festival of Speed, cea care a fost platita de un colectionar inrait. Dar de ce o asemenea suma pentru un Aston vechi si plin de rugina?

Se pare ca aceasta este prima masina de competitie a marcii care a fost pusa pe circuit imediat dupa ce s-a sfarsit cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Modelul numit DS Team Car a fost una speciala de curse si a participat la anduranta de 24 de ore de la Le Mans, dar si in alte competitii de motorsport. Mai mult, sub capota se afla un motor de 2.0 litri cu 4 pistoane, ceea ce este o raritate pentru masinile realizate de Aston Martin.

La suma uriasa platita de un colectionar necunoscut a mai contribuit si faptul ca acest exemplar, primul realizat special de curse, poarta initialele lui David Brown, cel care a preluat compania in 1947 si cel de la care au luat nastere modelele DB, care acum au ajuns la DB11.

Chiar daca nu a reusit performanta in motorsport, aceasta masina are totusi un trecut bine documentat in sport, iar acest lucru valoreaza mai mult decat caroseria in sine. A obtinut locul 7 la general si locul 3 la clasa de sub 2000 cmc in 1948 la Le Mas, iar in cadrul cursei de 24 de ore de la Spa Francorchamps, a reusit sa obtina locul 5 la general.

In prezent, masina care candva a fost de curse arata deplorabil. Nu mai are motorul complet, nu are interiorul complet si nici la exterior nu sunt toate elementele originale. Insa este o baza excelenta de reconditionare. Insa, cel mai probabil, masina va fi lasata asa cum e ea, in starea actuala, fara sa i se strice patina si dovezile care atesta ca a fost condusa si condusa tare. Poate ca daca s-ar transforma radical si ar deveni un automobil proaspat vopsit, stralucitor si elegant, tot farmecul sau ar disparea.

Подпишись на CARAKOOM в Telegram