In ciuda celor 18 ani trecuti peste el, exemplarul pus la vanzare de showroom-ul Ferrari din San Francisco arata ca nou. Apropo, am apucat sa-ti spunem ca ceasurile de bord indica numai 1.755 kilometri parcursi?

Iesit pe portile fabricii in 1997, urmatorul Porsche 993 Turbo ne intampina cu o combinatie clasica de exterior argintiu, plus interior negru, pe cand centurile de siguranta si etrierele finisate in rosu adauga o binevenita pata de contrast.

Absolut totul, de la sticla blocurilor optice si pana la cusaturile pielii ce acopera panoul de bord, se prezinta intr-o stare absolut impecabila, supercarul german aratand de parca ar fi iesit chiar ieri de pe portile fabricii din Stuttgart.

Nu bagam mana in foc ca si partea tehnica ar fi la fel, insa totusi... oare ce surprize neplacute ti-ar putea rezerva un Porsche 911 Turbo cu numai 1.755 de kilometri la bord? Exact la acelasi lucru ne gandeam si noi...

Acum, daca vine vorba despre performante, tindem sa credem ca supercarul german nu mai are nevoie de nici un fel de introducere s-au prezentare. Chiar si asa, tinem sa reamintim ca propulsia este asigurata de o unitate bi-turbo cu sase cilindri.

O unitate bi-turbo cu sase cilindri si capacitate de 3.6 litri, ce lucreaza impreuna cu o transmisie manuala si un sistem de tractiune integrala pentru a pune pe sosea cei 408 cai putere inscrisi pe lista cu specificatii tehnice.

Nu lipsesc din meniu nici suspensia dotata cu amortizoare ajustabile sau sistemul de franare oferit in compania unor componente pe masura valorilor maxime amintite anterior, rezultatul final coincizand cu unul dintre cele mai sportive modele ale anilor '90 (si nu numai).

Adaugam in peisaj si faptul ca generatia 993 este ultimul Porsche 911 echipat cu un motor cu racire pe baza de aer oferit vreodata, iar pretul acestui Turbo pare sa se justifice pe deplin. Chiar daca la 389.000 dolari poti avea inclusiv un Lamborghini Aventador LP700-4 Roadster...

Подпишись на CARAKOOM в Telegram