Celebra casa de licitatii Silverstone va scoate la vanzare pe data de 25 februarie un Ford Fiesta RS Turbo fabricat in anii '90. Britanicii spera sa obtina pe automobilul in cauza o suma cuprinsa intre 15.000 si 20.000 de lire sterline.

In timp ce fanii hot-hatch-urilor de ultima generatie asteapta cu nerabdare lansarea unui nou Ford Fiesta RS, cei care prefera masinile construite altadata vor putea licita pentru astfel de model chiar la sfarsitul acestei luni.

Scos la vanzare prin intermediul celebrei case britanice Silverstone, exemplarul in cauza a fost fabricat in anul 1990 si a parcus in momentul de fata doar 23.600 de mile - sau, daca vrei, undeva in jurul a 37.980 de kilometri.

Cu o valoare estimata la 15.000 - 20.000 de lire sterline, respectivul automobil gazduieste in compartimentul motor o unitate supraalimentata de 1.6 litri si aproximativ 132 de cai putere, cuplata la o cutie manuala cu cinci viteze.

Fisa tehnica a modelului Fiesta RS Turbo vandut de anumiti dealeri Ford in perioada 1990 - 1992 mai anunta si o acceleratie de la 0 la 96 km/h in 7.9 secunde, dar si o viteza maxima de 133 mile pe ora (circa 214 kilometri pe ora).

Referitor la ceea ce cuprinde pachetul estetic, exemplarul ce urmeaza a fi scos la vanzare de celebra casa britanica de licitatii Silverstone propune la exterior o caroserie de culoare rosie, plus jante din aliaj cu diametru pe 14 inch.

Volanul sport in trei spite si scaunele Recaro cu suport lateral marit se numara, in schimb, printre principalele puncte de atractie ale departamentului interior - acolo unde viitorii pasageri vor mai da si peste geamuri electrice, de exemplu.

Tot la capitolul dotari disponibile mai putem include, de asemenea, si spoilerele fata / spate, respectiv montanti centrali in culoarea caroseriei in trei usi, dar si capota motorului echipata cu o pereche de guri de ventilatie.

Geamurile cu tenta verde, sistemul de inchidere centralizata, dar si trapa de la nivelul plafonului completeaza lista echipamentelor pe care cumparatorul acestui Ford Fiesta RS le va primi odata cu cartea de service, manualele originale s.a.m.d.

Подпишись на CARAKOOM в Telegram